Asemeni Scripturii, icoanele au misiunea de a prezenta cuvântul lui Dumnezeu, însă într-o manieră ușor diferită. Sfinții Părinți au afirmat că mesajul Scripturii transmis prin cuvinte este același cu cel al icoanei, numai că cea din urmă anunță și face prezent omul prin imagine și culori.
Importanța pentru cinstirea icoanelor pleacă în primul rând de la momentul Întrupării Fiului lui Dumnezeu în corp omenesc. Prin Întruparea Mântuitorului Hristos omul a fost mai aproape de Divinitate ca niciodată, întrucât oamenii l-au văzut în carne și oase pe Dumnezeu, iar chipul Său a putut fi reprezentat prin icoane, fără a încălca a doua Poruncă din Vechiul Testament.
În ceea ce privește reprezentarea sfinților, nici aceasta nu ar fi fost posibilă, tocmai pentru că prin jertfa Mântuitorului Hristos, de răscumpărare a lumii și a umanității, omul a primit posibilitatea de a deveni sfânt. Practic, icoanele sunt importante prin natura lor cerească, dar și pământească, reprezentând spiritual și istoric pe Fiul lui Dumnezeu, Sfinții Săi și momentele cheie ale creștinismului.
Icoanele aduc frumusețe unei biserici
Un rol ce aduce însemnătate icoanelor este cel legat de estetică. În ajunul Duminicii Ortodoxiei, atunci când este pomenită biruinţa asupra iconoclasmului (curent ce interzicea reprezentarea în icoană pe baza problemei idolatriei), se cântă un imn din Triod. Imnul enunță că „Biserica lui Hristos este acum frumoasă precum o mireasă, fiind împodobită cu icoane sfinte, adunându-ne pe toţi în chip duhovnicesc; veniţi şi prăznuiţi cu toţii plini de veselie, cu pace şi credinţă, slăvindu-L pe Domnul”.
Adesea în vechile scrieri ale Sfinților Părinți, cât și în vocabularul creștinilor, există expresia „împodobită cu icoane sfinte” ce sugerează recunoașterea icoanelor ca fiind implicit obiecte estetice. Biserica fiind „Casa lui Dumnezeu” trebuie înfrumuseţată pe cât este cu putinţă, mai ales înăuntru, acolo unde credincioşii se adună pentru rugăciune. Totuși, biserica rămâne un lăcaș spiritual, nu se poate înfrumuseța prin cele lumești, ci doar prin cele sfinte unde experiența estetică este și una duhovnicească.
Icoanele aduc educație creștină și ne amintesc de aceasta
Sfinții Părinți au remarcat, încă de la începuturile creștinismului, că nu toți oamenii o să aibă oportunitatea de a se forma educațional, fiind o constantă a timpurilor respective. De asemenea, au observat faptul că lipsa unei pregătiri va continua să existe, iar de aceea biserica avea nevoie și de o altă modalitate de a ajunge în sufletul omului. Astfel, icoanele slujesc pentru a-i educa pe credincioşi, prin metode alternative ce nu necesită cuvânt, fapt subliniat de către Părinţii greci ai Bisericii. Tot ei au admis momente biblice importante în icoane, iar prin Sfântul Fotie, patriarhul Constantinopolului, au spus: „Întocmai precum vorbirea ne este transmisă prin auz, tot astfel o formă este imprimată pe tăbliţele sufletului prin intermediul văzului, conferind celor a căror înţelegere nu este pătată de doctrine viclene, o reprezentare a cunoaşterii asemănătoare cucerniciei”.
Din cauza nevoilor noastre lumești, cât și a tuturor ispitelor specifice, avem tendința de a uita lucrurile cu o importanţă vitală. Putem, de exemplu, să cunoaștem cuvântul Mântuitorului Iisus Hristos sau scrierile Sfintei Scripturi, dar totuși să ne pierdem în problemele pământești. Icoanele slujesc spre a ne aminti de aceste lucruri, fiind o busolă ce ne ghidează spre realitatea lor. Sfântul loan Damaschinul rezumă această funcţie atunci când le numeşte amintiri veşnice, cu alte cuvinte, mijloace eficiente de amintire și întoarcere la Dumnezeu.
Icoanele aduc un nivel de gândire spirituală și ne inspiră spre virtuțiile sfinților
Un alt rol al icoanelor, înzestrat cu puternică încărcătură divină, este de a înălța sufletul la un nivel superior de conştiinţă, gândire şi simțire. Hristos, Maica Domnului, Prorocii, Apostolii, Mucenicii, Sfinţii, în general figurile și momentele hristice, aduc gânduri curate de înaltă frecvență ce ajută omul în contemplarea greșelilor și selecția noilor virtuți. Astfel, pentru o vreme trăim pe un plan superior al fiinţei. Aşa cum spune Sfântul loan Damaschinul, „suntem conduşi de către icoane perceptibile la contemplarea celor dumnezeieşti şi duhovniceşti”.
Educația creștină, amintirea ei, cât și înălțarea în minte și în suflet a omului, sunt toate alimentate de sfintele icoane. Asemenea lor, inevitabil se alătură și inspirația de a atinge virtuţile sfinților. Astfel, această inspirație de sorginte divină ne amintește de una dintre poruncile celui de-al VII-lea Sinod Ecumenic. Sinodul a fost convocat special pentru a rezolva disputa dintre iconoclaşti şi cei care apărau venerarea sfintelor icoane. Acolo s-a spus: „Cu cât sunt priviţi mai mult sfinţii din icoane, cu atât mai mult privitorii se înalţă la amintirea prototipurilor şi la aspiraţia faţă de ele”.
Icoanele aduc sfințirea vieții și servesc drept mijloc de rugăciune şi venerare
În urma celorlalte roluri îndeplinite de icoane, inspirația ajută la transformarea caracterului nostru, a întregii noastre fiinţe și Ia sfinţirea noastră. Se poate ca omul să ajungă la momente revelatorii, de iluminare hristică, în care să conștientizeze păcatele săvârșite, iar prin rugăciune sinceră și pocăință să înceapă procesul de sfințire. Icoana devine astfel un mijloc ce salvează omul pierdut în concepțiile sale limitative, lumești și egocentrice, determinând introspecții reformatoare de personalitate.
Într-un final, icoana are ca rol esențial liturgic, atât pentru cei mai păcătoși, cât și pentru sfinți, să construiască un canal de comunicare între om și Dumnezeu prin rugăciune. Acesta este rolul ei inițial, având ca folos adorarea lui Dumnezeu şi venerarea sfinţilor Săi. Ca atare, ea este esenţialmente simbolică, purtând sufletul de la cele văzute la cele nevăzute, de la cele materiale la cele duhovnicești. În cuvintele Sfântului Vasile cel Mare care au fost repetate de către Sfântul Ioan Damaschinul şi alţi apărători ai icoanelor, s-a spus: „cinstea conferită icoanei trece mai departe la prototip”. Prototipul cinstit este în ultimă instanţă Dumnezeu, întrucât Dumnezeu l-a creat pe om după propriul Său chip.
